Năstase, scene PENIBILE pe aeroport!** „Ești un prost, vrei să te bat?!”

Năstase, scene PENIBILE pe aeroport!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase a revenit în țară după ce a aflat că DNA urmează să demareze o anchetă ce vizează mandatul fostului mare tenisman ca șef al Federației Române de Tenis și a oferit un moment care nu-i face deloc cinste.

În încercarea de a obține o reacție în legătură cu ancheta procurilor, jurnaliștii prezenți la aeroport au fost agresați și jigniți de Năstase.

„Băi, tu ești prost? Vrei să te iau la bătaie? Paparazza dracului, paparudo… Ce cauți aici? Vrei să-ți faci publicitate cu mine. Te-am chemat eu? Vreau să fiu liniștit”, sunt doar câteva din cuvintele aruncate de Ilie Năstase, înainte de a urca într-un TAXI.


Conflictul dintre Ruxandra Dragomir, președintele FR de Tenis, și Ilie Năstase (foto) a reizbucnit, în ecuație fiind inclus acum și DNA-ul.

Forul condus de fosta jucătoare a sesizat ieri DNA după ce a descoperit nereguli financiare în contabilitate în perioada 2001-2008, timp în care federația l-a avut în frunte pe Nasty. Aflat la Paris, primul lider mondial în ATP a reacționat dur la adresa lui Dragomir: „Trebuia să mă dea în judecată după ce i-am lăsat câteva milioane de euro în contul federației când am plecat. Dacă toți proștii fac acuzații la DNA, eu ce pot să spun?”.

Printre neregulile semnalate de FRT s-ar număra procentele încasate din contractele de sponsorizare pe care le aduceau persoane din afara federației, între acestea regăsindu-se și Amalia, fosta lui soție. „Cât am fost președinte am spus că oricine vine cu sponsori are 15 la sută din contractul respectiv. Amalia mi-a adus un sponsor și federația a plătit procentul. La fel s-a întâmplat și cu alte persoane. Nu e mai bine să îți aducă cineva 100.000 de euro și celui care îți aduce să îi plătești procentul, iar federația să rămână cu 85.000 decât deloc? Eu am adus bani la federație, în schimb ea nu a fost în stare să păstreze sponsorul care era deja la federație când a venit. Dacă ea este comunistă, să rămână așa”, a adăugat Năstase

Triumf împotriva Croației la Fed Cup

Echipa României a câștigat, ieri, la Eilat (Israel), cu 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croației, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane. Punctele au fost aduse de Simona Halep, la simplu, și dublul format din Halep și Irina-Camelia Begu. România va întâlni, azi, reprezentativa Luxemburgului, iar mâine, Polonia. Câștigătoarea grupei va disputa un meci de baraj pentru calificarea în Grupa a II-a Mondială.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×